Până și acum câțiva ani răspunsul meu era nu, îmi negam masiv emoțiile și mi-am dat voie să le văd abia când se manifestau in insomnii, anxietate și Burnout.

In realitate de-a lungul vieții, omul experimentează in permanentă emoții de un fel sau altul. Zi de zi ne confruntam cu frustrări, frica, furie, Tristețe.

Nu există om care să nu experimenteze emoții de un fel sau altul.

Exista in schimb oameni care nu le cunosc, care le suprimă, care încercă pe cât se poate se lă nege sau să le ignore.

Un om care pare mereu fericit, nu însemnă ca și este, ci cel mai probabil nu își accesează toate emoțiile.

Marea majoritate preferăm să dăm uitării multe stări sau evenimente, întrucât nu reprezintă amintiri plăcute, sperând că timpul le va face să dispară ca și prin magie.

Din păcate infulența acestor experiențe, evenimente, trăiri continuă adeseori să se facă simțită sub forma emoțiilor captive în corp, care mai târziu se trasformă in somatizari și boli.

De multe ori, din motive pe care nu le înțelegem încă pe deplin, noi nu ne procesam in totalitate emoțiile. E mult mai ușor să ne deconectăm de ceea ce simtim. Să fugim mereu de neplăcut, in căutarea plăcutului iar atunci când apare o emoție neplăcuta și intensă tindem să evitam confruntarea cu ea.

De ex atunci când simt furie, de frica faptului că as putea fi judecată de cei din jur că o exprim mai de grabă ies și îmi aprind o tigara scrolând pe telefon.

Acesta este un exemplu destul de des întâtâlnit prin care evităm și reprimăm.

De aceea, chiar dacă momentul de furie pare că a trecut, este posibil ca energia nesănătoasă a emoției să rămână captivă in corp continuând să producă efecte fizice și emoționale semnificative.

Majoritatea oamenilor rămân Uimiți atunci când află că “bagajul emoțional” nu este o simplă expresie retorică ci o realitate cât se poate de concretă.

Emoțiile neprocesate reprezintă energii bine definite pe care le înmagazinăm în corp.

Furia e una din emoțiile mele captive care se cere eliberată în ultimul timp. Cum știu asta? Pentru că apare mai la orice pas. Ce îmi arată? Revin in următorul articol.

Despre mine:

Vreau să îmi explorez creativitatea și să stau cât mai mult intr-o stare de prezentă conștientă, de pace și acceptare, de compasiune și bunătate iubitoare și te invit și pe tine să mi te alături.

Împărtășește cu mine gândurile tale

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}