Am avut o relație toxica (pana și) cu sportul!
Zeci de km alergați sau pe bicicletă in încercarea de a fugi de sentimente.
Km alergați in speranța că ceea ce simt va dispărea după o tură.
Așa era. Cel puțin o vreme credeam că e eficient.
Până când am putut observa mai tare tiparul.
Simteam furie/ frustrare/ Singurăte. Adidașii in picioare și dă-i la deal!
Imediat după mă simteam mai bine însă de multe ori in timpul sportului simteam atâta durerea fizică pe care o răbdam, o ignoram.
Am alergat cu unghiile rupte de la adidași de proastă calitate și bineînțeles nu mă opream nici după ce îmi venea să vomit de la efort.
Go Hard or Go home!
Nimic mai toxic de atât, pentru un corp!
Un corp și un om care cel mai probabil avea nevoie de ascultare și balandete, de mișcare cu compasiune.
Am învățat asta și o perioada am stat departe de orice forma agresiva de a mă mișca alegând plimbări și yoga.
Am început apoi să observ nevoia corpului de a se mișca și mai alert și de ceva timp am reluat atât alergarea cât și bicicleta.
Cred cu tărie că grija de sine e incompletă fără a tine cont de și de aspectul fizic.
Corpul are nevoie de mișcare!
Dar are nevoie și de blândețe! Și doamne ce fain e să poți să îl miști conștient! Cu atenție la ce are nevoie!
Tu cum îți miști corpul in aceste zile?În acord cu ce are nevoie sau împotriva lui?
0 comments